0762.271.921
office@deia-accounting.ro

Codul de TVA este retras când nu sunt depuse deconturi de TVA

Contribuabilii pot să-și piardă codul de TVA și în situația în care nu au depus pe parcursul a șase luni consecutive niciun decont de TVA. Anularea înregistrării în scopuri de TVA are loc din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al șaselea decont de taxă. Aceste prevederi sunt valabile în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna calendaristică.

În schimb, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, fără a fi în inactivitate sau în inactivitate temporară, anularea înregistrării în scopuri de TVA are loc din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă, numai dacă aceasta nu a depus timp de două trimestre calendaristice consecutive niciun decont de TVA.

Acești contribuabili pot obține din nou codul de TVA dacă solicită acest lucru Fiscului și dacă furnizează deconturile de taxă (formular 300) nedepuse la termen, precum și o cerere motivată din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă, se arată în Ordinul ANAF nr. 2011/2016. „În situația în care persoana impozabilă îndeplinește condițiile pentru aprobarea înregistrării în scopuri de TVA, înregistrarea în scopuri de TVA se face cu data comunicării deciziei privind înregistrare în scopuri de TVA”, se mai precizează în actul normativ citat.

Sursa : www.avocatnet.ro