Potrivit Codului de procedură fiscală și Ordinului ANAF nr. 3846/2015, contribuabilii persoane juridice sau orice alte entități fără personalitate juridică ce nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt înscriși de Fisc în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați. Mai exact, prin obligație declarativă se înțelege obligația de a depune următoarele formulare la Fisc:
• 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat";
• 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate";
• 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit";
• 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată";
• 301 "Decont special de taxă pe valoarea adăugată";
• 390 VIES "Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri";
• 394 "Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional".
Procedura pentru întocmirea listei contribuabililor declarați inactivi se aplică semestrial, astfel:
• începând cu data de 25 iunie, pentru termenele de declarare 25 ianuarie - 25 iunie (declaraţii aferente lunilor decembrie an precedent - mai an curent);
• începând cu data de 25 decembrie, pentru termenele de declarare 25 iulie - 25 decembrie (declaraţii aferente lunilor iunie - noiembrie).
La ora actuală, organul fiscal competent întocmește lista contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative și emite și transmite notificări acestei categorii de contribuabili. Semestrial, în termen de 15 zile de la termenul de transmitere a notificărilor pentru termenele de declarare 25 iunie, respectiv 25 decembrie, compartimentul de specialitate întocmeşte lista contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi, eliminându-i din lista contribuabililor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative pe aceia care au depus declaraţiile ca urmare a notificărilor.
La modul concret, această listă îi conține numai pe acei contribuabili care, în decursul unui semestru calendaristic, nu au depus nicio declaraţie fiscală din cele menționate mai sus. În schimb, lista nu îi va include pe cei cărora li s-a aprobat, la cerere, de către organul fiscal central competent o măsură privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale declarative (regim derogatoriu), nici pe cei care au obligaţiile fiscale stabilite, prin decizie, de către organele de inspecţie fiscală. Sunt excluse, de asemenea, din listă și sediile secundare ale contribuabililor care sunt plătitoare de impozit pe venitul din salarii.
După întocmirea acestei liste, Fiscul trimite notificări contribuabililor vizați, prin care îi anunță că sunt pasibili de a fi declarați inactivi. Din acest moment, firmele au la dispoziție 15 zile pentru a-și depune declarațiile, ceea ce ar echivala cu scoaterea de pe lista contribuabililor care urmează să fie declarați inactivi. În schimb, dacă nu se achită de obligațiile declarative, firmele sunt declarate inactive printr-o decizie de declarare în inactivitate.
Notă: Această procedură nu se aplică contribuabililor care au fost declarați inactivi deoarece s-au sustras de la inspecția fiscală sau pentru că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat.
Un contribuabil inactiv se poate reactiva dacă îndeplinește cumulativ mai multe condiții:
• îşi îndeplinește toate obligaţiile declarative prevăzute de lege (această condiție se consideră îndeplinită şi în cazul în care obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central);
• nu înregistrează obligaţii fiscale restante;
• organul fiscal central constată că funcţionează la domiciliul fiscal declarat;
• nu se află în situaţia pentru care a fost declarat inactiv.
Sursa : www.avocatnet.ro